Pescuit - Caracuda

Caracuda (Carassius carassius)

Raspandire geografica

   Caracuda poate fi gasita in aproape toate apele din Europa, pana la cercul polar; fac exceptie: Irlanda, Scotia, sud-vestul Frantei si Elvetia.

In Romania, caracuda poate fi intalnita in majoritatea apelor, exceptand paraiele de munte si lacurile montane. Apare astfel, numeroasa, in raurile mari, ca Prut, Dunare, Siret, precum si in baltile de revarsare ale acestora, in foarte multe crescatorii de crap si helesteie, in brate moarte, balti, lacuri colinare si de ses, precum si in Delta Dunarii si apele limitrofe.

Caracteristici

   Corpul caracudei este plat si foarte inalt. Capul este scurt, gura terminala, buzele sunt subtiri. Ochii au dimensiuni medii. Pe prima radie tepoasa din inotatoarea dorsala se observa 25-29 zimti mici. Inotatoarea ventrala de sub coada este de asemenea prevazuta cu o radie tepoasa, pe care se disting 29-31 zimtisori asemanatori, in ansamblu, ca forma, caracuda seamana foarte mult cu platica, de care se deosebeste in primul rand prin solzii mari si grosi, bine fixati, care ii acopera tot corpul. S-a observat ca, de regula, caracudele ce traiesc in apele statatoare au corpul mai scurt decat cele din apele curgatoare. Linia laterala este aproape dreapta.

Colorit

   Mediul ambiant in care traieste influenteaza hotarator coloritul caracudei. Astfel, spre exemplu, caracudele care traiesc in zonele mlastinoase, cu o vegetatie submersa bogata, sunt aproape complet fumurii, uneori chiar negre, cu nuante auriu-aramii numai in regiunea abdominala. Coloritul caracudei din apele limpezi sau lent curgatoare este deschis: capul verde-oliv, spatele verde-brun mai inchis, uneori chiar galbui, partile laterale tot galbui-aurii, cateodata cu irizatii aramii, in timp ce regiunea ventrala este galbuie, cu usoare nuante de rosu. Inotatoarele pectorale si ventrale sunt rosii, iar restul inotatoarelor galben-cenusii. Irisul ochilor este galbui, tivit cu auriu. Caracudele din rauri au un colorit deschis, mai apropiat de nuantele argintii. La exemplarele tinere, la baza inotatoarei caudale se distinge o pata neagra.

Dezvoltare

   Caracuda nu atinge dimensiuni mari. Lungimea cea mai des intalnita este de 15-25 cm, destul de rar 40-50 cm. Greutatea medie a caracudei este de 100-200 g, sunt frecvente si exemplarele de 0,5 kg, dar depaseste extrem de rar greutatea de 1 kg. Masculii sunt mai mici decat femelele de caracuda de aceeasi varsta.

Biologie

   Caracuda este un peste specific mlastinilor, lacurilor si baltilor de ses. Trebuie cautat intotdeauna in locurile unde marginea apei este acoperita de matasea broastei sau unde raul are adancime mica si curge mai lent, iar pe fundul albiei, acoperit cu mal, se gaseste o bogata vegetatie submersa.

   Conditii favorabile gaseste si in apa bratelor moarte ale raurilor. Acest peste sta in permanenta pe fundul apei, de unde se ridica in straturile superficiale numai in zilele mai calduroase de primavara si de vara. In astfel de zile apare de regula in grupuri mari la suprafata apei. Scormoneste continuu malul de pe fundul apei, stand vertical, cu capul in jos. Isi tradeaza prezenta prin faptul ca, in locurile unde scormoneste, malul tulbura apa si la suprafata apar bule de aer. Este un peste foarte rezistent. Scos din apa, ramane viu timp de mai multe ore. Iarna sub crusta groasa de gheata a mlastinilor si a baltilor, unde nu mai exista viata si unde cu exceptia tiparului orice alta specie de peste ar muri, caracuda supravietuieste. Necesarul de oxigen al acestui peste este extrem de mic. In unele cazuri caracuda a supravietuit vreme de mai multe saptamani cufundata in malul de pe fundul unor balti secate, pana cand acestea s-au umplut din nou cu apa.

   La fel cu crapul, caracuda este un peste pasnic. Principala sa hrana, ca si a crapului, consta din insecte si larvele acestora care traiesc in apa, rame mici, viermi, materii vegetale aflate in descompunere, semintele si frunzele mici ale plantelor acvatice, raci si melci minusculi, precum si ramasitele acestora in descompunere. Mananca aproape orice, consuma cu placere dar cu randament scazut orice fel de furaj administrat crapului in crescatorii.

   Caracuda atinge maturitatea sexuala in cel de-al doilea sau al treilea an de viata. Perioada de reproducere coincide cu cea a crapului, deci are loc in lunile mai-iunie, dar icrele pot fi depuse uneori si in iulie sau august, cand temperatura apei se ridica la peste 19-20C. In aceasta perioada, caracudele, in grupuri mari, compacte, cauta portiunile putin adanci din preajma malurilor, unde, plescaind cu coada, provoaca un zgomot puternic in timpul jocului nuptial, de obicei frenetic. O femela depune cate 120000-300000 boabe de icre, cu un diametru de numai 1,4-1,6 mm. Carnea ei mai ales a exemplarelor pescuite din rauri este destul de gustoasa. Caracudele provenite din lacuri au gust de mal.

Pescuitul sportiv

   Din primavara pana in toamna, pescuitul caracudei da rezultate satisfacatoare in primele ore de dupa rasaritul soarelui si dupa-amiaza tarziu. Uneori se poate pescui cu succes caracuda si in ultimele zile ale toamnei, cu conditia sa fie precedate de cateva zile calduroase la rand, intrucat ea se afla totdeauna in imediata apropiere a fundului apei, unde scormoneste in cautare de hrana, carligul trebuie reglat astfel ca nada sa atinga fundul (motiv pentru care este necesar sa se cunoasca bine adancimea apei). Este adevarat ca in zilele calduroase de vara pestele se ridica in straturile superioare ale apei, dar aceste ridicari dureaza foarte putin timp.

   Metoda cea mai eficienta de pescuit la caracuda este cea cu pluta. Varga trebuie sa fie usoara si sensibila, iar firul de 0,15-0,18. Gura caracudei este mica, lucru care trebuie luat in considerare la alegerea dimensiunii carligului; astfel, rama folosita ca nada se fixeaza pe carlig de 8-10, in timp ce boabele fierte de grau sau bilutele de mamaliga se infig pe carlig de 10-12. Plumbul trebuie sa fie cat se poate de mic, iar pluta, extrem de usoara. La pescuitul caracudei se obtin rezultate bune prin nadirea prealabila a locului de pescuit, cu mentiunea ca este de dorit sa se foloseasca apoi aceeasi nada si pe carlig. Se foloseste in acest scop malai macinat mai mare, boabe tinere, laptoase de porumb, boabe fierte de grau, bilute de coca de paine etc. Cateva boabe sau bilute aruncate in apa chiar si in timpul pescuitului atrag si alte exemplare de caracuda in apropierea unditei. Exemplarele mai mici se pescuiesc pentru a fi utilizate mai tarziu ca nada vie, mai ales pentru pescuitul somnului.

Lungimea minima admisa la pescuit: 17 cm.