Pescuit - Chiscarul

Chiscarul (Eudontomyzon danfordi)

Raspandire geografica

   In tara noastra traieste mai ales in afluentii Muresului, Somesului si ai Crisurilor, cum sunt Iadul, Sebesul, Streiul, Crisul Negru si Crisul Repede, in Timis, Somesul Rece si Cald, dar a fost intalnit si in afluentii Argesului si ai Moldovei, precum si in Siret, Dambovita si Bistrita Aurie. In Dunare traieste ruda sa apropiata, Eudontomyzon mariae, care creste la dimensiuni mai mari decat chiscarul din apele montane.

Caracteristici

   Chiscarul poate fi usor recunoscut dupa corpul lung, cilindric si gura rotunda; cand o tine complet deschisa, este perfect circulara, nefiind prevazuta cu maxilare. La prima vedere se aseamana cu un sarpe.

Colorit

   Spatele chiscarului este gri-albastrui sau gri-brun, partile laterale gri-galbui, iar abdomenul galbui sau de un alb murdar.

Dezvoltare

   Lungimea exemplarelor mature este de 20-22 cm, dar poate atinge si 30 cm; are o greutate de 10-25g, corpul sau fiind de regula de grosimea unui deget.

Biologie

   Chiscarul se reproduce in august. Dupa depunerea icrelor, reproducatorii mor. Duce o viata parazitara pe seama pestilor (mai ales a exemplarelor bolnave) din raurile de munte. Folosind drept ventuza gura sa circulara, el se lipeste de corpul pestilor, sugandu-le sangele si celelalte substante nutritive.

Pescuitul sportiv

   Din punct de vedere al pescuitului sportiv, chiscarul prezinta importanta datorita rezistentei sale neobisnuite; traieste inca mult timp dupa ce a fost fixat in carlig ca momeala, atragand prin miscarile sale neantrerupte exemplarele mari de lostrita.

Legea nu reglementeaza lungimea minima admisa la pescuit.