Pescuit - Hanosul

(Gobio batrachocephalus)

Raspandire geografica
   Hanosul este un peste relict pontocaspic din Marca Neagra si Marea Azov. Este prezent pe tot litoralul romanesc si rar se intalneste in Razelm si in lacul Siutghiol.
Caracteristici
   Corpul pestelui este alungit, cilindric, aproape tot atat de gros pe cat de inalt, acoperit cu solzi marunti, ctenoizi. Ceafa, istmul si operculele nu au solzi. Capul pestelui este triunghiular, turtit dorso-ventral, cu gura larga, mare, putin oblica in sus. Ochii sunt mari, apropiati, privesc in sus si putin lateral. Are 8 siruri de genipori transversali, dispusi sub ochi, mai rar 9 sau 10.
Colorit
   Dorsala pestelui este este galben-bruna cu 5 dungi transversale brune formate din pete intunecate neregulate. Aceste dungi pot fi mai intunecate sau mai deschise, in functie de mediul unde traieste hanosul. Pe fata superioara si pe laturile corpului pestelui se vad multe pete intunecate, marunte. Partea ventrala este galbena. Inotatoarele dorsale sunt cenusii, cu 3 serii longitudinale de pete cafenii. Asemenea pete, dar mai putin evidente, se observa si pe inotatoarele pectorale si pe caudala. Ventrala si caudala sunt cenusii, fara pete. Se intalnesc si grupuri de hanos colorate in galben sau albicioase.
Dezvoltare
   Exemplarele cele mai frecvente au lungimea de 22-25 cm si greutatea de 350-400 g, dar se prind si unele de 35 cm, cu o greutate de pana la 600 g.
Biologie
   Hanosul este o specie tipic marina, din familia Gobidae. Traieste la adancimi de pana la 35-40 m. Prefera fundul nisipos si pietros, in compania scoicii midia, in lacul Siutghiol traieste pe fundul pietros. Este cel mai mare guvid din Marea Neagra, care consuma crustacee (crabi, creveti, moluste si pesti). Se reproduce in mai-iunie, in apropierea tarmului, depunand icre cu un diametru de 2,5mm. Are carnea gustoasa.
Pescuitul sportiv
   Hanosul este un peste foarte vorace si pe aceasta proprietate a speciei se bazeaza si pescuitul sportiv. Se poate pescui aproape tot timpul anului, dar cele mai bune rezultate se obtin in perioada aprilie-noiembrie. Se pescuieste de pe tarm, cu o varga de 5-7 m lungime si cu un nailon de aceeasi lungime. Pe capatul firului se leaga un plumb de forma conica sau sferica, cu o greutate de 30-40 g. Deasupra plumbului se leaga doua carlige pe doua strune, fiecare lunga de 10-15 cm. Firul trebuie sa fie de 0,22-0,25, iar strunele mai subtiri, de 0,16-0,18. Daca ele se agata de fundul pietros, se rup, ceea ce permite pescarului sa recupereze o parte din fir. De obicei se agata numai un carlig, iar celalalt poate fi recuperat. Momelile folosite sunt de mai multe feluri: partea cartilaginoasa a scoicii midia, aterina sarata sau proaspata, hamsie sarata sau proaspata, bucati de guvizi, dar mai cu seama garizi (racusori mici cu corpul aproape transparent), care traiesc aproape de tarm, langa pietre.

   Garizii se prind cu minciogul cu ochiuri mici. Ca nada se mai utilizeaza carnea de vita si in special inima, care este taie si se rupe greu din carlig. Daca se folosesc bucati de peste, ele trebuie sa fie curatate in prealabil de piele. La pescuitul hanosului de pe mal se lasa undita in apa pana ce plumbul atinge fundul, iar firul se intinde complet. Hanosul aflat in apropiere, datorita lacomiei, inghite cu o muscatura ferma carligul nadit. La muscatura se ridica varga si este sigur ca hanosul nu mai poate scapa. Daca pescarul nu ridica imediat varga, pestele incearca sa scape, fugind spre sau sub stanci, unde se pierde cu carlig cu tot. In cazul in care carligul nu s-a agatat de piatra, pestele schimba in scurt timp locul de refugiu si iese de sub stanca, cand poate fi usor capturat. Locul optim de pescuit al hanosului, ca in general al guvizilor, este in zona tarmului, in golurile dintre pietrele digului, scobiturile din dig, gaurile si orificiile dintre pietre si stabilopozi, unde hanosul traieste in mici colonii locale. Cu sonda de plumb se masoara adancimea acestor scobituri sau gauri, pentru a afla locul unde stau pestii si pentru a oferi momeala la locul potrivit.
  Hanosul, ca si celelalte specii de gobide, se pescuieste cu foarte bune rezultate si ceva mai departe de mal, din barca, cu o unealta denumita volta. Aceasta este compusa dintr-un fir mai gros, cu o lungime de 40-50 m, la capatul caruia se leaga un plumb de 50-80, chiar pana la 150-200 g, in functie de adancimea locului si de puterea curentilor marini, pentru a asigura firului o pozitie verticala in timpul pescuitului, in apropierea plumbului se leaga cele doua carlige cu strune mai subtiri decat firul. Plumbul mai greu are si rolul de a asigura apropierea carligului de pietrele de pe fundul apei, unde sta bancul de guvizi. La primele muscaturi se recupereaza firul, deoarece hanosul lacom, ca si guvizii, este agatat in mod sigur. La pescuitul la volta, barca se ancoreaza cu o greutate la un capat pentru a nu fi dusa in deriva de curenti si de vant, cu riscul de a indeparta pescarul de locul cunoscut. Aceasta metoda este foarte eficienta in special in lunile cu apa calda, daca este folosita la adancimile de 20-25 si chiar de 30-35 m.
   La pescuitul sportiv in Marea Neagra, in conformitate cu legea, se folosesc doua undite sau doua lansete cu cate 10 carlige fiecare, ori doua taparine, fiecare cu cate 10 carlige. 

Legea nu reglementeaza lungimea minima admisa la pescuit.