 |
| Crap (Cyprinus carpio) |
Crapul este o specie de peste foarte raspandita in Europa. Este originar din Asia, de unde a patruns de-a lungul secolelor in Europa. Cele mai bune conditii de viata le-a gasit in bazinul dunarean. In tara noastra, cel mai mult crap se gaseste in Dunare, in Delta, precum si in lacurile de revarsare a Dunarii. Se gaseste si in lacurile din zona litoralului (chiar si in lacurile cu apa salina), precum si pe cursurile inferioare ale tuturor raurilor mai mari si in lacurile de ses sau in unele lacuri din regiunile de dealuri.
Caracteristici
Capul crapului este relativ mare, cu ajutorul gurii lunguiete, prevazuta cu buze carnoase, el scurma cu usurinta malul de pe fundul albiei. Pe buza de sus se gasesc doua mustati mai scurte, iar pe cea de jos, spre colturile gurii, o pereche de mustati mai lungi. Are dinti faringieni, de tip mestecator. Corpul pestelui este turtit lateral. Crapul salbatic are o forma mai alungita, in timp ce corpul celui selectionat de crescatorie este mai inalt, inaltimea corpului crapului salbatic este cuprinsa de 3,5-3,8 ori in lungime, in timp ce cea a crapului de crescatorie este cuprinsa numai de 2,2-2,5 ori in lungime. Corpul crapului este acoperit cu solzi mari. La unele varietati de crap, insa, nu apar decat cateva siruri de asemenea solzi sau lipsesc aproape complet, corpul fiind acoperit in aceste cazuri doar de piele. Radiile inotatoarei dorsale sunt moi, dar prima radie a acestei inotatoare, precum si a inotatoarei de sub coada sunt tari si tepoase, inotatoarea dorsala se intinde pe o portiune destul de lunga a spatelui.
Colorit
Coloritul crapului este puternic influentat de culorile predominante in mediul in care traieste. Ca regula generala, se poate afirma ca pestii ce traiesc in apele statatoare mlastinoase sunt de culoare mai inchisa, mai negricioasa, in timp ce coloritul exemplarelor din apele curgatoare este mai deschis, stralucind in nuante aurii, in general, spatele crapului este negricios, cu nuante verzi sau brune, uneori cenusii. Partile laterale stralucesc auriu sau sunt galbui, burta alb-galbuie, uneori de un alb murdar. Coloritul crapului de crescatorie este mai deschis decat al exemplarelor ce traiesc in lacurile mlastinoase.
Dezvoltare
Crapul creste rapid in conditiile apelor din tara noastra, ajungand uneori la dimensiuni apreciabile. Exemplarele cele mai frecvente sunt de 1-4 kg, cu o lungime medie de 40-70 cm. Rar se prind insa si crapi de 20 kg sau chiar mai mult.
Spatiul vital al crapului il constituie apele dulci, curgatoare si statatoare din regiunile de ses. Poate fi gasit insa si in apele salmastre, unde se dezvolta bine, ca de exemplu, crapii din Marea Azov sau Caspica ori din unele lacuri cu apa salmastra de pe litoralul nostru, desi aceste ape nu constituie mediul firesc al crapului. Prefera portiunile cu curenti mai domoli ale raurilor. Crapul apare de asemenea in unele lacuri si rauri mai mari din regiunile colinare. Apele de la altitudini de peste 500-600m sunt lipsite de crap.
Crapul prefera apele dulci statatoare, deci lacurile, dar ii plac si bratele moarte sau baltile de revarsare ale raurilor mari. Deci crapul prefera apele ce nu curg sau cu un curs extrem de lent, cautand mai ales locurile unde adancimea nu depaseste 1-2 m. La aceste adancimi, apele se incalzesc relativ repede in timpul verii, atingand chiar 20-26C, temperatura optima pentru crap, care se simte cel mai bine si are cea mai mare pofta de mancare in asemenea conditii. Locurile sale preferate ca ascunzis sunt zonele cu vegetatie subacvatica abundenta, precum si cele cu multa papura si stuf sau alte plante specifice zonei. Aici crapul isi tradeaza adesea prezenta sarind din apa sau miscand vizibil tulpinile de stuf si papura, la care se adauga un sunet specific pe care il produce cu buzele in timp ce scurma cu botul malul de pe fundul albiei, in cautarea hranei.
In rauri, crapul manifesta predilectie pentru bancurile de nisip, dar adesea poate fi gasit si in adanciturile spalate de ape, in anumite portiuni ale albiei. Ii place sa stea in zonele unde raul primeste afluenti, ascunzandu-se in apropierea trunchiurilor, radacinilor, picioarelor de pod sau a pietrelor mai mari din apa, la adapostul carora se simte mai in siguranta. In mod obisnuit, crapul are "domiciliu stabil", pe care il schimba doar in perioada de revarsare a raului, cand, inotand odata cu apele involburate, patrunde pe teritoriile inundate. Cand apele se retrag, se intoarce si el, pentru ca dupa revarsarile Dunarii din fiecare primavara urmeaza imediat perioada de reproducere a crapului, pestii isi depun icrele pe teritoriile recent inundate, alevinii eclozati dezvoltandu-se pentru o vreme tot in aceste locuri. Ca urmare, teritoriul de revarsare al Dunarii, precum si baltile de revarsare din zona functioneaza ca adevarate pepiniere de reproducere naturala a crapului. Odata cu retragerea apelor, puietul dezvoltat aici se trage spre Delta, unde atinge maturitatea, pentru a reveni la revarsarile de primavara, depunandu-si icrele la fel ca parintii lor. Datorita indiguirilor masive,aceste lacuri de reproducere naturala sunt din ce in ce mai putine in lunca Dunarii.
Crapul prefera apele dulci statatoare, deci lacurile, dar ii plac si bratele moarte sau baltile de revarsare ale raurilor mari. Deci crapul prefera apele ce nu curg sau cu un curs extrem de lent, cautand mai ales locurile unde adancimea nu depaseste 1-2 m. La aceste adancimi, apele se incalzesc relativ repede in timpul verii, atingand chiar 20-26C, temperatura optima pentru crap, care se simte cel mai bine si are cea mai mare pofta de mancare in asemenea conditii. Locurile sale preferate ca ascunzis sunt zonele cu vegetatie subacvatica abundenta, precum si cele cu multa papura si stuf sau alte plante specifice zonei. Aici crapul isi tradeaza adesea prezenta sarind din apa sau miscand vizibil tulpinile de stuf si papura, la care se adauga un sunet specific pe care il produce cu buzele in timp ce scurma cu botul malul de pe fundul albiei, in cautarea hranei.
In rauri, crapul manifesta predilectie pentru bancurile de nisip, dar adesea poate fi gasit si in adanciturile spalate de ape, in anumite portiuni ale albiei. Ii place sa stea in zonele unde raul primeste afluenti, ascunzandu-se in apropierea trunchiurilor, radacinilor, picioarelor de pod sau a pietrelor mai mari din apa, la adapostul carora se simte mai in siguranta. In mod obisnuit, crapul are "domiciliu stabil", pe care il schimba doar in perioada de revarsare a raului, cand, inotand odata cu apele involburate, patrunde pe teritoriile inundate. Cand apele se retrag, se intoarce si el, pentru ca dupa revarsarile Dunarii din fiecare primavara urmeaza imediat perioada de reproducere a crapului, pestii isi depun icrele pe teritoriile recent inundate, alevinii eclozati dezvoltandu-se pentru o vreme tot in aceste locuri. Ca urmare, teritoriul de revarsare al Dunarii, precum si baltile de revarsare din zona functioneaza ca adevarate pepiniere de reproducere naturala a crapului. Odata cu retragerea apelor, puietul dezvoltat aici se trage spre Delta, unde atinge maturitatea, pentru a reveni la revarsarile de primavara, depunandu-si icrele la fel ca parintii lor. Datorita indiguirilor masive,aceste lacuri de reproducere naturala sunt din ce in ce mai putine in lunca Dunarii.
In lunile dinspre sfarsitul toamnei, crapii se aduna in grupuri numeroase, cautand cele mai adanci portiuni ale apei, unde hiberneaza pe parcursul iernii, aproape in totala nemiscare. In zilele de hibernare, functiile vitale se reduc la minim, pestele hranindu-se extrem de rar, motiv pentru care el isi pierde circa 5-10% din greutatea corporala. Caldura emanata de razele solare din martie "trezeste" crapii din hibernare. La temperatura de 8-10C crapul porneste din nou in cautarea hranei naturale.
Perioada in care crapul se hraneste cel mai intens se situeaza intre sfarsitul lunii mai si mijlocul luiseptembrie, perioada de varf fiind insa intre iunie si august, in aceste luni, crapul sta mai toata ziua"cu capul in jos", in imediata apropiere a fundului apei, scormonind cu buzele sale carnoase malul,in aceasta pozitie gaseste si soarbe cu usurinta hrana. Spre deosebire de pestii rapitori, dintiifaringieni ai crapului sunt tociti, destinatia lor fiind mestecarea hranei (masticatia).In cautarea hranei, ochii crapului joaca un rol important, ca si unele terminatii nervoase tactile sigustative de pe mustati si din cavitatea bucala.
Perioada in care crapul se hraneste cel mai intens se situeaza intre sfarsitul lunii mai si mijlocul luiseptembrie, perioada de varf fiind insa intre iunie si august, in aceste luni, crapul sta mai toata ziua"cu capul in jos", in imediata apropiere a fundului apei, scormonind cu buzele sale carnoase malul,in aceasta pozitie gaseste si soarbe cu usurinta hrana. Spre deosebire de pestii rapitori, dintiifaringieni ai crapului sunt tociti, destinatia lor fiind mestecarea hranei (masticatia).In cautarea hranei, ochii crapului joaca un rol important, ca si unele terminatii nervoase tactile sigustative de pe mustati si din cavitatea bucala.
Cavitatea bucala a crapului este lipsita de glande salivare. Hrana este despartita de apa cu ajutorul asa-numitului "aparat Weber", de pe bolta palatina. "Aparatul" functioneaza ca o presa, comprimand si pompand apa din gura prin orificiile spinilor branhiali. Crapul si "rudele" sale nu au stomac. Bulbul intestinal este scurt, deschizandu-se in intestin. La convergenta bulbului cu intestinele se varsa si bila. Lungimea intestinelor crapului este de 2,5-3 ori mai mare decat lungimea corpului, intestinele prezentand contorsiuni si un apendice piloric, la fel cu intestinele mamiferelor. Crapul trebuie sa mestece mai intai foarte bine, in caz contrar fiind expus unor tulburari digestive, intr-o singura imbucatura, crapul nu apuca o cantitate mare de hrana.
Crapul este un peste prin excelenta pasnic. Din punct de vedere al hranei ingurgitate, poate fi considerat omnivor, intrucat in apele naturale, pe linga hrana de origine animala (viermi, larve, mici crustacee), el o consuma cu placere si pe cea de origine vegetala (organisme planctonice vegetale sau frunze, seminte de plante acvatice, particule vegetale intrate in descompunere). In crescatorii, alimentatia crapului este exclusiv de origine vegetala (ingrasa mai mult), si anume: porumb, cereale, sroturi din floarea soarelui (resturi de seminte din care s-a extras uleiul, cu continut bogat in proteine si saruri minerale), nutret granulat pentru crap etc.
Crapul se hraneste in primul rand cu ceea ce culege de pe fundul apelor. Dintre organismele planctonice care plutesc in apa si care alcatuiesc hrana principala a crapului, cele mai importante sunt: purecii de apa (speciile de Daphnia si de Bosmina), precum si Rotatoria, Infusoria latareti, izopode acvatice. Dupa racii minusculi, o parte insemnata a hranei crapului o constituie insectele si larvele de insecte care traiesc in apa. Pestele prefera mai ales larvele de Chironomus plumosus. Dintre organismele bentonice, crapul manifesta cel mai mare interes pentru insectele acvatice si larvele acestora (ca larvele din apa ale efemeridelor, libelulelor si tantarilor). Aceste insecte mor de regula tot in apa, devenind in acest fel hrana pentru crap. In afara de cele amintite, pestele se hraneste si cu rame, melci si scoici minuscule, viermi, precum si cu particule vegetale, cum sunt semintele sau frunzele unor plante acvatice. La o temperatura de 28-30C a apei pofta sa scade
considerabil, iar in caz ca temperatura creste si peste aceasta valoare, el inceteaza sa se mai hraneasca. Piscicultorii care lucreaza in crescatoriile de crap cunosc aceasta particularitate si, ca urmare, in zilele de canicula hranesc crapii din bazine in zori sau in amurg, cand apa are o temperatura mai scazuta decat la amiaza, sau chiar noaptea, in unele cazuri, deci atunci si pescuitul la undita da randament.
De obicei, masculii ating maturitatea sexuala la varsta de 3 ani, femelele la 4 ani, desi in cazul unor zone geografice cu climat mai cald si acestea pot deveni apte pentru reproducere la numai 3 ani. Cand temperatura apei atinge valoarea de 17-18C, reproducatorii se aduna in carduri si cauta locurile propice pentru depunerea icrelor, apoi se aleg perechile. Icrele de crap sunt galbui, cu diametrul de 1 mm. Pentru fiecare kilogram greutate corporala, o femela depune circa 120000-150000 boabe de icre. Deci o femela bine dezvoltata, in varsta de 5-6 ani, depune aproximativ 600000-650000 boabe de icre in fiecare an, unele chiar si peste un milion. Din experienta unor crescatori de crap se stie ca din 500000-600000 boabe de icre depuse, toamna se pot inregistra 30000-35000 bucati de puiet de crap de o vara; in cel mai bun caz, acest numar se poate ridica la 60000. Din momentul in care nivelul Dunarii incepe sa scada si puietul de crap se aduna in grupuri
si se straduieste sa ajunga inapoi in fluviu pentru a migra in Delta. Carnea crapului este gustoasa si foarte cautata, cea a exemplarelor de crescatorie fiind mai grasa decat a celor care traiesc in mediu natural. Crapii proveniti din apele statatoare au un usor gust de mal.
Pescuitul sportivCrapul este un peste prin excelenta pasnic. Din punct de vedere al hranei ingurgitate, poate fi considerat omnivor, intrucat in apele naturale, pe linga hrana de origine animala (viermi, larve, mici crustacee), el o consuma cu placere si pe cea de origine vegetala (organisme planctonice vegetale sau frunze, seminte de plante acvatice, particule vegetale intrate in descompunere). In crescatorii, alimentatia crapului este exclusiv de origine vegetala (ingrasa mai mult), si anume: porumb, cereale, sroturi din floarea soarelui (resturi de seminte din care s-a extras uleiul, cu continut bogat in proteine si saruri minerale), nutret granulat pentru crap etc.
Crapul se hraneste in primul rand cu ceea ce culege de pe fundul apelor. Dintre organismele planctonice care plutesc in apa si care alcatuiesc hrana principala a crapului, cele mai importante sunt: purecii de apa (speciile de Daphnia si de Bosmina), precum si Rotatoria, Infusoria latareti, izopode acvatice. Dupa racii minusculi, o parte insemnata a hranei crapului o constituie insectele si larvele de insecte care traiesc in apa. Pestele prefera mai ales larvele de Chironomus plumosus. Dintre organismele bentonice, crapul manifesta cel mai mare interes pentru insectele acvatice si larvele acestora (ca larvele din apa ale efemeridelor, libelulelor si tantarilor). Aceste insecte mor de regula tot in apa, devenind in acest fel hrana pentru crap. In afara de cele amintite, pestele se hraneste si cu rame, melci si scoici minuscule, viermi, precum si cu particule vegetale, cum sunt semintele sau frunzele unor plante acvatice. La o temperatura de 28-30C a apei pofta sa scade
considerabil, iar in caz ca temperatura creste si peste aceasta valoare, el inceteaza sa se mai hraneasca. Piscicultorii care lucreaza in crescatoriile de crap cunosc aceasta particularitate si, ca urmare, in zilele de canicula hranesc crapii din bazine in zori sau in amurg, cand apa are o temperatura mai scazuta decat la amiaza, sau chiar noaptea, in unele cazuri, deci atunci si pescuitul la undita da randament.
De obicei, masculii ating maturitatea sexuala la varsta de 3 ani, femelele la 4 ani, desi in cazul unor zone geografice cu climat mai cald si acestea pot deveni apte pentru reproducere la numai 3 ani. Cand temperatura apei atinge valoarea de 17-18C, reproducatorii se aduna in carduri si cauta locurile propice pentru depunerea icrelor, apoi se aleg perechile. Icrele de crap sunt galbui, cu diametrul de 1 mm. Pentru fiecare kilogram greutate corporala, o femela depune circa 120000-150000 boabe de icre. Deci o femela bine dezvoltata, in varsta de 5-6 ani, depune aproximativ 600000-650000 boabe de icre in fiecare an, unele chiar si peste un milion. Din experienta unor crescatori de crap se stie ca din 500000-600000 boabe de icre depuse, toamna se pot inregistra 30000-35000 bucati de puiet de crap de o vara; in cel mai bun caz, acest numar se poate ridica la 60000. Din momentul in care nivelul Dunarii incepe sa scada si puietul de crap se aduna in grupuri
si se straduieste sa ajunga inapoi in fluviu pentru a migra in Delta. Carnea crapului este gustoasa si foarte cautata, cea a exemplarelor de crescatorie fiind mai grasa decat a celor care traiesc in mediu natural. Crapii proveniti din apele statatoare au un usor gust de mal.
Fara indoiala, pestele numarul unu, din punct de vedere al pescuitului sportiv sedentar, dintre speciile pasnice din apele de ses este crapul.
Perioada clasica de pescuit a crapului incepe odata cu inflorirea gutuilor si pana la terminarea zilelor calde de toamna, insa intervalul cel mai favorabil este cuprins intre inceputul lunii iulie si finele lui august. Primavara si toamna, pofta cea mai mare a crapului, cand musca deci cel mai bine, se manifesta intre orele 10 si 12. Odata cu incalzirea treptata a apei in timpul verii, situatia se schimba: cele mai bune rezultate se obtin intre orele 5-10 sau 16-20. Crapul manifesta maximum de aviditate in iulie-august, insa la pranz, cand canicula atinge apogeul, el se odihneste, muscand extrem de rar carligul oferit, sau daca totusi il inghite nu il musca, ci gusta doar putin din nada agatata, dupa care scuipa carligul. Dintre toate speciile ce traiesc in tara noastra, crapul este pestele
care reactioneaza cel mai puternic la schimbarile de vreme, precum si la modificarile ce pot interveni in caracteristicile apei. Din acest motiv, atat presiunea atmosferica, cat si directia si intensitatea vantului, temperatura aerului si a apei, cantitatea de precipitatii, tendintele de crestere sau de scadere a apelor, precum si gradul de limpezime sau tulburare influenteaza in egala masura succesul sau insuccesul la pescuitul sportiv al crapului. Crapul simte cu cateva zile inainte schimbarea frontului atmosferic, pierzandu-si in buna masura pofta de mancare. Perturbarile atmosferice sunt insotite de zapuseala, marirea sau scaderea brusca a presiunii barice prilej cu care crapul isi schimba permanent locurile, este agitat si hrana nu-l mai intereseaza. Doar cu o ora-doua inainte ca frontul atmosferic sa ajunga la locul respectiv, presiunea barica revine de obicei la normal
pentru acest scurt interval de timp. Asa se face ca ultimele ceasuri inaintea furtunilor de vara, precum si primele ore dupa acestea, cand ploaia nu mai cade sau ploua doar marunt, sunt de regula potrivite pentru pescuit la crap. De obicei, la inceputul unor perioade de revarsare a apelor, crapul musca bine, pofta sa scazand odata cu retragerea apelor (sau cu scaderea nivelului raului). De asemenea, temperatura apei influenteaza direct pofta de mancare a acestui peste: cresterea temperaturii in mod pozitiv, iar scaderea in mod negativ. Un factor hotarator in dobandirea unor rezultate bune la pescuitul crapului este nadirea prealabila a locului de pescuit. Nadirea locului de pescuit trebuie facuta regulat, fara a se utiliza pentru aceasta hrana naturala a crapului, ci mai ales porumb, mamaliga, sau pasta de boiles, mai rar mazare fiarta. Adaugarea unei cantitati mici de lut inlesneste modelarea unor bilute din mamaliga, la care se pune si ulei de anason, care are darul sa atraga crapii datorita aromei sale penetrante. Sugerea, sfaramarea unor astfel de bilute aromate
reprezinta o delectare pentru crap, atragandu-l mereu in acelasi loc, ceea ce mareste considerabil sansele de succes ale pescarului.
Perioada clasica de pescuit a crapului incepe odata cu inflorirea gutuilor si pana la terminarea zilelor calde de toamna, insa intervalul cel mai favorabil este cuprins intre inceputul lunii iulie si finele lui august. Primavara si toamna, pofta cea mai mare a crapului, cand musca deci cel mai bine, se manifesta intre orele 10 si 12. Odata cu incalzirea treptata a apei in timpul verii, situatia se schimba: cele mai bune rezultate se obtin intre orele 5-10 sau 16-20. Crapul manifesta maximum de aviditate in iulie-august, insa la pranz, cand canicula atinge apogeul, el se odihneste, muscand extrem de rar carligul oferit, sau daca totusi il inghite nu il musca, ci gusta doar putin din nada agatata, dupa care scuipa carligul. Dintre toate speciile ce traiesc in tara noastra, crapul este pestele
care reactioneaza cel mai puternic la schimbarile de vreme, precum si la modificarile ce pot interveni in caracteristicile apei. Din acest motiv, atat presiunea atmosferica, cat si directia si intensitatea vantului, temperatura aerului si a apei, cantitatea de precipitatii, tendintele de crestere sau de scadere a apelor, precum si gradul de limpezime sau tulburare influenteaza in egala masura succesul sau insuccesul la pescuitul sportiv al crapului. Crapul simte cu cateva zile inainte schimbarea frontului atmosferic, pierzandu-si in buna masura pofta de mancare. Perturbarile atmosferice sunt insotite de zapuseala, marirea sau scaderea brusca a presiunii barice prilej cu care crapul isi schimba permanent locurile, este agitat si hrana nu-l mai intereseaza. Doar cu o ora-doua inainte ca frontul atmosferic sa ajunga la locul respectiv, presiunea barica revine de obicei la normal
pentru acest scurt interval de timp. Asa se face ca ultimele ceasuri inaintea furtunilor de vara, precum si primele ore dupa acestea, cand ploaia nu mai cade sau ploua doar marunt, sunt de regula potrivite pentru pescuit la crap. De obicei, la inceputul unor perioade de revarsare a apelor, crapul musca bine, pofta sa scazand odata cu retragerea apelor (sau cu scaderea nivelului raului). De asemenea, temperatura apei influenteaza direct pofta de mancare a acestui peste: cresterea temperaturii in mod pozitiv, iar scaderea in mod negativ. Un factor hotarator in dobandirea unor rezultate bune la pescuitul crapului este nadirea prealabila a locului de pescuit. Nadirea locului de pescuit trebuie facuta regulat, fara a se utiliza pentru aceasta hrana naturala a crapului, ci mai ales porumb, mamaliga, sau pasta de boiles, mai rar mazare fiarta. Adaugarea unei cantitati mici de lut inlesneste modelarea unor bilute din mamaliga, la care se pune si ulei de anason, care are darul sa atraga crapii datorita aromei sale penetrante. Sugerea, sfaramarea unor astfel de bilute aromate
reprezinta o delectare pentru crap, atragandu-l mereu in acelasi loc, ceea ce mareste considerabil sansele de succes ale pescarului.
Crapul se pescuieste prin metoda cu pluta si prin cea cu plumbul pe fund. Pescuitul cu pluta se foloseste mai ales in ape statatoare, in zonele cu mult papuris si stuf (in Delta, la balti, brate moarte etc.), unde carligul se arunca la distante mici, alese cu multa precizie. Ca unelte sunt necesare: o varga (lunga de 3-3,6, uneori chiar de 4-5 m), mulineta cu frana bine pusa la punct, carlige in nuante inchise (maro sau negru), marimea 1-5, precum si o pluta. Plumbul poate glisa pe fir sau poate fi fixat. Daca fundul apei este acoperit cu mal, marimea plumbului trebuie aleasa cu grija, fiindca plumbul greu se afunda cu fir cu tot in substrat si degeaba vom astepta sa muste crapul. Nu se foloseste fir mai gros de 0,25-0,30 (mai rar), intrucat aceasta grosime este
potrivita chiar si in cazul capturarii unor exemplare de 4 kg. In locurile unde sant multe scoici pe fundul apei, portiunea de 1-2 m de la capatul firului se poate roade in timp ce este tras pe acest fund taios, motiv pentru care se confectioneaza o struna de aceeasi lungime, din nailon de 0,30-0,35. Crapul nu inghite la repezeala prada oferita, ci mai intai o cauta, apoi o da afara si iar o inghite, de cateva ori consecutiv. Toata aceasta "operatie" nu dureaza de cele mai multe ori decat cateva secunde, motiv pentru care pescarul sportiv nu are la dispozitie decat o frantura de secunda pentru a simti muscatura crapului si a decide in acelasi timp momentul cel mai propice pentru inteparea carligului. Acest lucru se executa prin inaltarea cu repeziciune a capatului vergii sau prin tragerea brusca a firului tinut intre degete. Crapul nu poate pleca de la fata locului odata ce a inghitit carligul nadit decat daca isi reia pozitia orizontala (in pozitia aplecata, in care se hraneste, acest lucru ar fi mai dificil pentru el). Miscarea prin care pestele isi reia pozitia orizontala este usor detectabila pentru pescarul care urmareste cu atentie miscarea caracteristica a plutei.
potrivita chiar si in cazul capturarii unor exemplare de 4 kg. In locurile unde sant multe scoici pe fundul apei, portiunea de 1-2 m de la capatul firului se poate roade in timp ce este tras pe acest fund taios, motiv pentru care se confectioneaza o struna de aceeasi lungime, din nailon de 0,30-0,35. Crapul nu inghite la repezeala prada oferita, ci mai intai o cauta, apoi o da afara si iar o inghite, de cateva ori consecutiv. Toata aceasta "operatie" nu dureaza de cele mai multe ori decat cateva secunde, motiv pentru care pescarul sportiv nu are la dispozitie decat o frantura de secunda pentru a simti muscatura crapului si a decide in acelasi timp momentul cel mai propice pentru inteparea carligului. Acest lucru se executa prin inaltarea cu repeziciune a capatului vergii sau prin tragerea brusca a firului tinut intre degete. Crapul nu poate pleca de la fata locului odata ce a inghitit carligul nadit decat daca isi reia pozitia orizontala (in pozitia aplecata, in care se hraneste, acest lucru ar fi mai dificil pentru el). Miscarea prin care pestele isi reia pozitia orizontala este usor detectabila pentru pescarul care urmareste cu atentie miscarea caracteristica a plutei.
In timpul obosirii, crapului agatat nu trebuie sa i se ofere posibilitatea de a se refugia in papuris sau prin vegetatia submersa pentru a nu agata firul de plantele acvatice, in cazul unor zone de apa libere de plante emerse sau submerse se pot derula chiar 50-60 m de fir dupa crapul care incearca sa scape cu carligul intepat in gura, fir ce se recupereaza prin rulare inapoi in timpul obosirii pestelui. Crapul repeta de obicei de cateva ori incercarea de a fugi de la fata locului; pescarul este dator ca, la fiecare asemenea incercare, sa lase firul sa se deruleze dupa peste. La capatul fortelor, in loc sa traga firul uniform, cu aceeasi putere, crapul il smuceste periodic si neregulat, semn ca a sosit clipa cand poate fi tras la suprafata apei, unde va inghiti aer, dupa care se va preda. Crapul se apara cu darzenie timp destul de indelungat, deci pescarul nu se plictiseste deloc in cursul obosirii pestelui. Toate acestea sporesc insa frumusetea, sportivitatea intrecerii intre om si crap. Metoda de pescuit cu plumbul pe fund pare sa fie cea mai interesanta. Se foloseste mai ales in apele curgatoare, precum si in cele statatoare. Metoda se impune insa de la sine daca prezenta crapului a fost detectata la o departare mai mare, deci daca vrem sa aruncam carligul cu momeala la distante mari. Echipamentul corespunde si in acest caz cu cel descris la metoda cu pluta, cu diferenta ca firul trebuie sa aiba o lungime de 100 m, de grosimea 0,25-0,30, iar la capat sa aiba o struna ceva mai groasa. Greutatea plumbului poate fi de 20-30 g sau chiar mai mare. Frana mulinetei trebuie bine reglata, ca sa functioneze ireprosabil. Varga nu se alege prea rigida, ci, dimpotriva, este bine sa fie mai elastica, cu varful sensibil. Corespunzatoare in acest caz sunt vergile lungi de 2-2,3 m. Se folosesc carlige numarul 1-4, cu tija de lungime mijlocie. Ca nada se foloseste in principal bobul de porumb fiert pe jumatate si partial cojit, dar se pot fixa de carlig si boabe laptoase de porumb, boiles, bucati de mamaliga. Dupa aruncarea unditei, atentia trebuie indreptata asupra firului tinut intre degete, pentru a putea intepa carligul imediat ce a muscat pestele. Carligul se inteapa printr-o miscare suficient de energica, prin care carligul patrunde mai adanc in gura pestelui, in zilele fara vant se monteaza bambina pe fir pentru a vedea momentul muscaturii. Cand crapul musca, pescarul
simte imediat tractiunea lui uniforma, in aceste clipe, bambina se ridica, iar pestele se inteapa aproape singur in carlig, luand-o la fuga cu el in gura.
simte imediat tractiunea lui uniforma, in aceste clipe, bambina se ridica, iar pestele se inteapa aproape singur in carlig, luand-o la fuga cu el in gura.
Ca si in cazul altor specii de pesti, este bine ca undita sa fie cat mai sensibila, ceea ce sporeste in acelasi timp nu numai eficienta pescuitului, ci si sportivitatea, frumusetea intrecerii.
Lungimea minima admisa la pescuit: 35 cm.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Ai grija ce vrei sa zici...!!!