Vaduvita (Leuciscus idus) |
Raspandire geografica
Vaduvita se gaseste in Europa de la Rin si Dunare pana la Ural. Lipseste in apele din peninsulele din sudul Europei, in Romania apare pe tot cursul Dunarii, in baltile de langa fluviu, precum si in toate raurile mai mari de ses, pe cursul lor inferior, in zonele de varsare in Dunare, in unele lacuri litorale si in Razelm.
Caracteristici
Corpul pestelui este relativ inalt, acoperit cu solzi bine fixati. Gura este mica, terminala. Linia laterala se indoaie usor spre partea ventrala.
Colorit
Dorsala pestelui este cenusiu-verzuie sau albastruie, cu un luciu auriu. Laturile sunt argintii cu reflexe albastrui, fata ventralei este alba. Dorsala si caudala pestelui sunt cenusiu-violete, ventralele, pectoralele si anala sunt roscate. Irisul pestelui este auriu.
Dezvoltare
Lungimea cea mai frecventa este de 30-45 cm, greutatea de 300-500 g. Se pescuiesc mai rar si exemplare de 50-60 cm lungime si de 1-1,2 kg.
Biologie
Vaduvita este o specie caracteristica raurilor si fluviilor mari cu un curs foarte incet. In baltile din lunca inundabila a raurilor se gaseste temporar ca un semimigrator. Iarna si primavara se gaseste in apropierea gropilor, vara in schimb se ridica in straturile superioare, iar uneori apare chiar la suprafata apei, in zona malurilor. Traieste pe langa copacii rasturnati in apa, in preajma radacinilor de salcii, in zona zagazurilor.
Se reproduce relativ timpuriu, in perioada dintre sfarsitul lunii martie si aprilie, la o temperatura de 7-8C. Atinge maturitatea la 4-5 ani. Femela depune 20000-125000 boabe de icre cu un diametru de 1,2-1,6 mm.
Vaduvita se hraneste cu larve de insecte, in special cu larve de Chironomus, cu scoici si melci mici, detritus vegetal si plancton. Carnea sa este gustoasa, apreciata.
Pescuitul sportiv
Se pescuieste cu varga usoara, cu carlig mic (6-12), in functie de momeala folosita (rame, cosasi, viermusi etc.). Uneori se prinde si la lingura mica, cand se pescuieste la stiuca sau clean. Muscatura este slaba, iar carligul se inteapa la cea mai mica semnalare. Uneltele si metodele de pescuit sportiv seamana cu cele folosite la platica.
Lungimea minima admisa la pescuit: 30 cm.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Ai grija ce vrei sa zici...!!!